Tele-ecografia în premieră în Târgu Mureș prin Lotus life

Tele-ecografia în premieră în Târgu Mureș prin Lotus life

Anul trecut  s-a implementat, în premieră, în judeţul Mureş, sistemul de teleecografie la medicii de familie. După un an de activitate sute de pacienţi au fost investigaţi şi diagnosticaţi la timp, la ei acasă, fără să fie nevoiţi să parcurgă distanţe mari spre cea mai apropiată unitate medicală, unde să efectueze o ecografie. Interpretarea rezultatelor online este făcută de medicul primar gastroenterolog cu competenţe în ecografie dr. Carmen Nicolau, managerul Centrului de Medicină Integrativă Lotus Life. Deşi nu este un proiect profitabil, care să aducă venituri considerabile, dr. Nicolau acceptă să facă şi muncă voluntară, pentru că satisfacţia de a-i ajuta pe pacienţi cântăreşte mai mult decât câştigurile financiare.

 

Reporter.: Se împlineşte un an de la implementarea sistemului de teleecografie la medicul de familie. Cum decurge acest proiect în judeţul Mureş?
Dr. Carmen Nicolau: La început, atât specialistul cât şi medicul de familie aveau mici reticenţe, erau stresaţi cum vor reuşi să parcurgă examinarea abdomenului fără să aibă experienţă ecografică, cum vor reuşi să fixeze imaginea, să stabilizeze conexiunea la internet, de câte ori se va întrerupe. Totuşi, primii paşi au fost făcuţi.. Am avut medici serioşi, dar din păcate în zona unde deservesc ei populaţia nu avea la momentul respectiv acoperire de internet, acesta fiind elementul cheie. Dacă numărul imaginilor transmise pe minut este mai mic decât am avea nevoie ca să dăm o interpretare corectă, atunci mai bine spunem pacientului, ne pare rău, dar tehnica nu ne permite să vă dăm un răspuns asumat şi nu îl dăm. Este foarte important în medicină, atât în relaţia medic-medic, cât şi în relaţia medic-pacient să ştii când să spui:” nu ştiu”. În felul acesta vei putea fi crezut ori de câte ori spui: ” ştiu”.
Din numărul mare de medici au rămas cei la care toate condiţiile au fost întrunite şi anume: timp, relaţiile medic-pacient, internet şi am ajuns să avem zilele noastre de comunicare în telemedicină.

 

Rep.: Care sunt paşii pentru ca un pacient să beneficieze de această investigaţie la „distanţă”?

Rep.:În ziua respectivă, medicul vine dimineaţa şi ia aparatul de la noi. Până atunci pacienţii au fost programaţi şi ştiu la ce oră trebuie să se prezinte. Se vor prezenta în cabinetul respectiv, sunt informaţi asupra a ceea ce se face, cine face, cine răspunde pentru ceea ce se face acolo, cât costă. Pentru că s-a reuşit menţinerea preţurilor la cel mai mic nivel, au fost foarte mulţi pacienţi înscrişi. Am avut un bilanţ, făcut în urmă cu patru luni, şi eram la 250, iar costul unei ecografii la distanţă este de 50 lei.

 

Rep.: Din ce zone ale judeţului aveţi cereri pentru aparatul de ecografie?
C.N.: În Miercurea Nirajului sunt cei mai mulţi pacienţi văzuţi, cu un efort fizic din partea celor doi medici de familie, cu putere de convingere în fază iniţială a pacienţilor, după care fiecare şi-a adus cunoştinţe, prieteni. Mai este zona Iernut-Luduş, Ernei.

 

Rep.: Care este avantajul acestei teleecografii?
C.N.: Creşte numărul pacienţilor examinaţi ecografic din orice zonă geografică. Mă prezint medicului de familie şi îi spun că mă doare abdomenul. Imediat după aceea medicul identifică nevoia unei ecografii. Dacă o şi poate face imediat este un avantaj extraordinar. Avantajul medicului de familie este că în momentul în care a început o analiză a unui caz medical are şansa să integreze într-o examinare de 10-15 minute datele clinice pe care deja le are cu datele ecografice pe care le primeşte de la un expert care este şi specialist în domeniu şi le poate interpreta pe loc. La sfârşitul unei teleecografii ai diagnostic, tratament, monitorizare. Se reduce numărul consultaţiilor inutile în ambulatoriul de specialitate şi în felul acesta rezolvi rapid cazuri simple, pe care le rezolvai în timp mai îndelungat, cu eforturi mari din partea pacientului, a spitalului, şi a ta ca medic. Iar pacientul se bucură de o economie financiară şi de un confort fizic şi psihic.

 

Rep.: Intenţionaţi să dezvoltaţi ideea şi pe alte paliere?
C.N.: Proiectul acesta, acceptat predominant ca un proiect pro bono şi deficitar din punct de vedere al profitului, trebuie acceptat şi diseminat în lumea medicală, pe lângă specialitatea de bază a fiecărui specialist. Îl văd foarte frumos dezvoltat de tinerii care se vor iniţia în tainele ecografiei. Etapele sunt: să-şi pună bazele în cadrul cursurilor de ecografie, dar imediat cum au terminat, şi înainte de a-şi da competenţa, să înceapă să facă ecografie la distanţă cu un expert, care să îl coopteze, să crească în umbra lui şi, în momentul în care s-a lansat în domeniul acesta, să aibă nişte baze solide.

 

No Comments

Post A Comment

ten + fifteen =