13 May Sfatul medicului: “Medicul de azi trebuie să fie mai aproape de pacient”
Relația dintre specialiștii în sănătate și pacienți este din ce în ce mai tensionată. Se impune o schimbare a atitudinii societății față de medici, atitudine care în ultimul timp a fost una de devalorizare, de neîncredere. Este un subiect de interes încă din antichitate, când Hipocrate se preocupa de această temă, lucru bine punctat în faimosul jurământ pe care tinerii medici îl depun la finalul facultății.
Conceptul ,,relația medic-pacient”, care reprezintă nucleul în jurul căruia se desfășoară actul medical, trebuie să fie abordat într-o altă lumină, în care să se acorde importanța cuvenită ambelor părți. Medicul și pacientul trebuie să facă echipă, să fie de aceeași parte. Este necesară o comunicare deschisă, sinceritate și respect reciproc.
Privind această relație din perspectiva medicului, ar trebui să avem în vedere fiecare dintre noi, medicii, respectarea unor obiective gen: confidențialitate, focusare totală pe pacient în timpul consultației, preocupare permanentă pentru confortul pacientului, respect pentru pacient și pentru apartinățorii acestuia, răbdare, compasiune și empatie. În același timp este imperios necesar ca medicul să se dovedească un foarte bun psiholog și să se adapteze fiecărui pacient.
Din punctul de vedere al pacientului ar trebui să nu existe teama de a expune toată informația care ajută diagnosticarea și fixarea tratamentului. Informațiile pacientului să fie expuse cât mai obiectiv și deschis. Ne lovim frecvent de refuzul pacientului de a ne arăta documentele medicale anterioare, pe de o parte de înțeles, datorită nevoii de a se asigura încă o dată asupra unui diagnostic pus anterior, cât și nevoii de a obține informații corecte, fără a fi indus în eroare de deciziile altor medici. De asemenea, expunerea concisă a informațiilor ne ajută mult la respectarea programului. Se întâmplă frecvent, din diverse motive, ca orarul de lucru al medicilor să se decaleze. Cred că rezolvarea acestei situații ar fi posibilă prin comunicare deschisă cu pacienții care stau în sala de așteptare. Trebuie întrebați dacă mai pot aștepta sau e nevoie de reprogamare. Nu în ultimul rând ar trebui să li se ceară scuze pentru situația creată.
De cealaltă parte, pacientul trebuie să accepte principiul ,,programării” , să nu inducă în eroare medicul prin exagerarea urgenței medicale.
Consecința nerespectării acestor obligații, a uneia sau ambelor părți, poate fi creșterea costului investigațiilor sau neîncrederea pacientului în medic, de asemenea cu repercursiuni pe termen lung, cu agravarea simptomatologiei sau diagnosticarea bolii într-un stadiu tardiv.
Am putea începe reforma pentru îmbunătățirea relației medic – pacient printr-o informare largă, folosind mass media: articole, emisiuni TV și radio, publicații focalizate pe această temă. Trebuie înrădăcinată ideea că meseria de medic pune în prim plan bolnavul, medicul fiind în primul rând un profesionist. O relație sinceră și deschisă de ambele părți s-ar putea dovedi benefică; și când spun de ambele părți, consider că și medicul ar trebui sa fie sincer cu pacientul, în sensul că fiecare dintre noi avem tot timpul de invățat. Trebuie să ne cunoastem limitele. Nu este o rușine, ci dimpotrivă, dăm dovadă de maturitate dacă apelăm la serviciile unui coleg în situațiile complicate. Câteodată avem un caz complex, care necesită o abordare multidisciplinară. Nu trebuie sa negăm dreptul pacientului la o a doua opinie.
O evidentă îmbunătățire a acestei relații s-ar putea realiza printr-o atmosferă relaxată în clinici. Totul trebuie gândit în spitale (de stat sau private), ca pacientul să se simtă cât mai relaxat, confortabil, ceea ce și încercăm, de altfel, în Centrul Medical Lotus Life. Întărirea încrederii în competențele medicului și în onestitatea lui, prin utilizarea unui dialog apropiat înțelegerii pacienților ce provin din medii mai puțin instruite, este un alt subiect de intreres.
De asemenea un important obiectiv pentru îmbunătățirea relației medic – pacient ar fi implicarea pacientului în ameliorarea bolii sale și, de ce nu, în vindecarea ei, cu respectarea nu numai a tratamentului medicamentos ci și a regimului de viață recomandat de medic. Pentru aceasta, bolnavul necesită o informare corectă asupra stării sale de sănătate. Am întâlnit mulți medici care comunică vestea bolii, nu pacientului, ci aparținătorilor. Cred că aici intervine psihologul, care ar trebui să examineze orice pacient cu boală gravă, în vederea determinării statusului de ințelegere a bolii și a complicațiilor sale, cât și posibilitatea de a participa activ la vindecarea sa. Sunt pacienți care primesc cu greu vestea ca au o boală gravă, iar consecința ar fi o agravare a bolii, datorită pesimismului cu care este privită această situație. În aceste cazuri doar, cred că ar trebui informată întâi familia și apoi apreciat momentul optim de anunțare a pacientului; în rest, cred că fiecare dintre noi avem dreptul de a ne cunoaște organismul, boala si complicațiile sale.
Un alt punct important ar fi educația sanitară în școli, pornind de la premiza că actualii copii sunt pacienții de mâine. În cazul Centrului Lotus, a fost lansat, de către doamna dr. Carmen Nicolau, un program prin care vin elevi la clinică în timpul săptămânii “Școala altfel” pentru o inițiere în tainele nu doar ale medicinei ci și ale nutriției, psihologiei. Copiii au fost încântați de atmosfera caldă a clinicii. E nevoie de o informare a elevilor, cu date pe ințelesul lor și de o abordare ușor altfel față de adulți. De altfel, doamna dr. Nicolau a dat curs unor dorințe ale pacienților și, lunar, dezvoltăm o temă, o boală, într-un articol mediatizat în care încercăm să ne facem înteleși de toată lumea. Cred că este o idee excelentă și încurajăm și alți medici, de alte specialități medicale să participe la acest proiect, pentru o mai bună înțelegere și comunicare cu pacienții nostri.
Ceea ce vreau de fapt să transmit în acest articol este dorința lumii medicale de apropiere de pacienți și de îmbunătățire a legăturii și comunicării cu aceștia prin creșterea disponibilității.
Dr. Roxana IVAN
medic specialist medicină internă
Centrul Medical Lotus Life Târgu-Mureș
No Comments