Tomografie Computerizată (CT)

 

 

 

Începând cu anul 2020, gama de servicii profesionale de radiologie imagistică medicală accesibile  a fost completată cu tehnologia de înaltă performanță în imagistica tomografiei computerizate. Computerul Tomograf General Electric Revolution EVO, unul dintre cele mai performante din România, cu 128 de slice-uri, ce a intrat în dotarea unității  oferă posibilitatea instituirii unui diagnostic de mare precizie pentru o paleta largă de specialități. în condiții de iradiere minimă.

Doză redusă de iradiere

Revolution EVO oferă posibilitatea achiziției imaginilor într-un timp mai scurt, cu o doză de iradiere scăzută. În funcție de protocoalele folosite doza de iradiere se reduce cu până la 20-25%. Timpul mai scurt și doza de iradiere redusă sunt importante în special pentru pacienții care au nevoie să facă mai multe investigații într-o perioadă scurtă sau medie de timp, dar și pentru copiii cărora în urma examenului de specialitate li se indică efectuarea examenului tomografic.

Calitate superioară a imaginilor

Acest computer tomograf asigură imagini de înaltă rezoluție, fiind dotat cu un soft cu detector de claritate. O imagine de bună calitate, fără artefacte- ce înseamnă o anomalie în timpul reprezentării vizuale, oferă o vizualizare mult mai bună a proceselor patologice, pot fi astfel caracterizate mult mai bine.  Posibilitatea de eliminare a artefactelor din imagine este foarte importantă mai ales când vine vorba de pacienții care au proteze sau implanturi. Spre exemplu, în cazul unui pacient cu proteză de șold metalică examinarea imaginii organelor din zona pelvisului poate fi îngreunată, însă acest soft permite reducerea artefactelor iar calitatea imaginii este net superioară și rezultatul poate fi mai concludent. Un alt exemplu, în cazul examinărilor angio CT cardiac, pentru explorarea arterelor coronare, se pot vizualiza mult mai bine plăcile ateromatoase, îngustările secundare produse de acestea și diagnosticul este astfel mult mai precis.

Posibilitate de realizare a colonoscopiei virtuale

Computerul Tomograf General Electric Revolution EVO este dotat cu softuri de post-procesare prin care se poate realiza colonoscopia virtuală. Aceasta este o tehnică de examinare a colonului, ce poate înlocui colonoscopia clasică din varii motive. Este indicată pacienților care refuză colonoscopia clasică din cauza disconfortului creat sau prezintă contraindicații pentru efectuarea colonoscopiei clasice. Cu ajutorul colonoscopiei virtuale, pentru care pacientul are nevoie de o pregătire similară cu cea pentru colonoscopia clasică, pot fi vizualizate inflamațiile, procesele tumorale, leziunile care se văd și în cazul colonoscopiei clasice, însă mai puțin pot fi vizualizate leziunile mici.

Revolution EVO permite examinarea oricăror componente ale corpului, de la CT cranian, de regiune cervicală, torace, abdomen, pelvis, coloană, membre până la efectuarea diferitelor combinații între acestea. Examinările se pot efectua nativ, iar dacă este necesar se injectează substanță de contrast.

În prezent, examinările CT la Centrul Medical Lotus Life sunt realizate contra cost, însă se fac demersuri pentru introducerea acestora în conctractul cu Casa de Asigurări de Sănătate și realizarea lor pe baza biletului de trimitere.

 

 

Contactați-ne pentru mai multe detalii și programări la numerele de telefon afisate la sectiunea contact.