Centrul de medicină integrativă LOTUS Life

A trăi în deplină conștiință - Psih.Speranța Popescu


111Trăim într-o lume în care pare că timpul nu ne mai aparține, facem totul sub presiune, serviciul, cumpărăturile, familia, ne revin ca niște obligații zilnice fără a mai simți de multe ori bucuria vieții. O lume în care suntem obiectul unei presiuni. Dacă nu avem grijă să ne creăm un spațiu personal în care să ne simțim confortabil, să ne protejăm ne vom transforma în niște mașini care fac totul în mod automat până la epuizare.

Viața în deplină conștiință reprezintă acele momente în care ne oprim pentru a realiza că ea ne poate oferi și altceva decât rutină, că este o experiență pasionantă pe care nu avem dreptul să o ratăm. Ideea de a trăi în deplină conștiință reprezintă de fapt deprinderea de a lua pauze în care să te observi și să observi. De exemplu, să te oprești câteva minute din timpul unei activități și să privești cerul pe fereastră, să miroși o floare, să inspiri aerul ca pe o mireasmă care te umple de forță, să adulmeci cafeaua sau ceaiul pe care tocmai îl ai în fața ta realizând forma, culoarea, mirosul lucrurilor care te înconjoară.

Învățând să luăm pauze regulate în timpul zilei ritmul nostru de muncă se va schimba. Deși pare simplu este dificil de a se realiza acea deconectare, de cele mai multe ori nu profităm de momentele de așteptare, într-o stație de metro, de autobuz, o întâlnire la un medic, etc.

pentru a ne ocupa de noi, ci tastăm telefonul, intrăm pe Facebook, rămânem în contact cu ființa noastră socială și nu cu emoțiile noastre intime. Activități simple cum ar fi spălatul vaselor, spălatul pe dinți, le facem în mod automat fiind plini de gânduri de multe ori negative.

Acordând atenție pentru câteva clipe unor acțiuni simple cum ar fi mersul pe jos, ritmului respirației, senzațiilor care vin din corpul nostru și emoțiilor care ne copleșesc, ne ajută să ne simțim bine cu noi înșine.

Modul nostru de viață actual ne invită să depindem de exterior, de reacțiile celor din jur, ne aflăm sub influența modeleler celorlalți de viață, suntem asaltați de oferte comerciale agresive, de știri care ne manipulează gândurile și emoțiile, într-un cuvânt nu ne mai aparținem nouă înșine.

Pentru unele persoane singurele momente când se apleacă asupra lor însele sunt acelea când vin la psihoterapie și locul, momentul și călăuza în persoana psihoterapeutului invită la explorarea spațiului interior. Atunci pacienții noștri descoperă în modul lor de viață multe deprin-

deri care le creează emoții și gânduri negative ca și numeroase șanse de a se simți bine cu ei, învățând doar să le recunoască și să le practice.

Trei alimente sunt indispensabile spiritului nostru, ritmul lent al acțiunilor, calmul și continuitatea. Aceste resurse sunt din ce în ce mai rare deși la îndemâna oricui, sunt mai puțin cunoscute.

Începeți să le redobândiți prin acest mic exercițiu, 10-15 minute pe zi luați un repaus în care creați un vid în mintea dumneavoastră. Este începutul practicării deplinei conștiințe, care se dobândește prin antrenament ca și exercițiile fizice. De fiecare dată rezultatul este acela de comutare a spiritului nostru de pe pilot automat pe un alt mod de a funcționa, mult mai personal și agreabil. În felul acesta învățăm să ne recunoaștem emoțiile și să le acceptăm, când suferim, când ne bucurăm, când suntem noi înșine cu gândurile și simțămintele noastre fără mască și fără critică. Astfel putem face alegeri corecte fără resentimente, acceptând aspectele fragile ale personalității noastre și lucrând cu ele.

Psihoterapia poate fi acea metodă de tratament prin care persoanele pot fi învățate să practice acest antrenament al deplinei conștiințe cu rezultate remarcabile în timp asupra echilibrului spiritual. Efectele benefice măsurate în cadrul studiilor clinice au fost identificate în reducerea nivelului de stres negativ și al depresiei.

Metoda prezentată este cunoscută sub numele de Mindfulness Based Cognitive Therapy, MBCT. Pentru informații și programări ne puteți contacta la telefon 0744-540.921, pe site-ul Centrului: www.lotuslife.ro/www.asociatialotuslife.ro sau pe pagina de Facebook

https://www.facebook.com/Centrul.Lotus.Life.

PHD Speranța POPESCU

www.lotuslife.ro